Un caz rar de necroză izolată de pancreas complicată prin ruptura de arteră splenică apărută după derivație internă chirurgicală – aspecte diagnostice și terapeutice

Necroza izolată de pancreas (NIP) de mari dimensiuni reprezintă o complicaţie binecunoscută a pancreatitei acute şi se asociază cu o morbiditate şi o mortalitate înalte. Prezentăm cazul unei complicaţii rare şi potenţial letale a NIP – ruptura arterei splenice aproape de origine după drenaj chirurgical. Un pacient în vârstă de 44 de ani internat în Clinica noastră de chirurgie, diagnosticat cu NIP după un episod de pancreatită acută, a fost supus unei chisto-jejunoanastomoze pe ansă în Y a la Roux. În ziua a 4-a postoperator pacientul a prezentat scaune melenice, fiind efectuată o angiografie selectivă de trunchi celiac pentru suspiciunea de sângerare din NIP. La injectarea iniţiala de contrast a fost observată o mică efuziune de contrast, care nu a mai fost evidenţiată după injectări repetate. Intervenţia a fost sistată, iar pacientul a fost pus sub observaţie atentă. În cea de-a 6-a zi postoperatorie sângerarea a reapărut, iar angiografia a indicat o efracţie la nivelul arterei splenice. Cum pacientul a devenit instabil hemodinamic în Departamentul de Radiologie, a fost transferat de urgenţă în sala de operaţie, fiind practicată o laparotomie exploratorie cu sutura arterei splenice. Pacientul a avut o recuperare postoperatorie fără incidente, iar urmărirea la un an nu a identificat probleme specifice.

Cuvinte cheie: necroză pancreatică, pancreatită acută, artera splenică, hemoragie gastrointestinală, embolizare arterială