Acțiunile UE în domeniul asistenței medicale transfrontaliere: ambiții importante, dar este nevoie de o ameliorare a gestionării
Informații despre raport
Directiva din 2011 privind asistența medicală transfrontalieră are ca scop garantarea drepturilor pacienților din UE de a avea acces la asistență medicală sigură și de înaltă calitate, inclusiv la nivel transfrontalier, în interiorul UE. Aceste drepturi sunt totodată menite să faciliteze o cooperare mai strânsă între statele membre cu privire la e-sănătate și la tratarea bolilor rare. Curtea a concluzionat că, deși acțiunile UE în domeniul asistenței medicale transfrontaliere consolidează colaborarea între statele membre, beneficiile pentru pacienți erau limitate. Curtea a constatat că, în pofida progreselor realizate sub aspectul informării cetățenilor UE cu privire la asistența medicală transfrontalieră, pentru unii dintre aceștia, informațiile respective rămân în continuare greu accesibile. Curtea a identificat deficiențe în ceea ce privește planificarea strategică a Comisiei și gestionarea proiectelor de către aceasta. Curtea formulează recomandări care vizează sprijinul furnizat de Comisie punctelor naționale de contact, implementarea schimburilor transfrontaliere de date medicale și acțiunile întreprinse de UE în domeniul bolilor rare.